Home » Arta si Cultura

Primul meu fum iese la Green Hours

28 June 2010 No Comment
Share

Miercuri, 30 iunie, la ora 18, Editura ART vă aşteaptă la Green Hours (Calea Victoriei 120), la o şuetă despre Primul meu fum, o carte în care se fumează mult şi multe. Vă aşteaptă la schimb de experienţe şi poveşti despre fumuri mulţi dintre autorii antologiei: Aurora Liiceanu, Vava Ştefănescu, Antoaneta Ralian, Elena Vlădăreanu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Vasile Ernu, Adrian Schiop, Dan Sociu, Costi Rogozanu, Mitoş Micleuşanu, Jean-Lorin Sterian, Răzvan Ţupa, Michele Bressan şi Miron Ghiu.

După Prima mea beţie, Primii mei blugi şi Prima mea dezamăgire în dragoste, Editura ART continuă seria Prima dată cu antologia Primul meu fum. Coordonat de Andra Matzal, volumul cuprinde aproape 30 de istorii personale ale unor scriitori cu vechime, dar şi ale unor autori care îşi povestesc primele fumuri în primul text.

Semnează în Primul meu fum: Michele Bressan, Cheloo (Paraziţii), Livius Ciocârlie, Alex Cistelecan, Andrei Codrescu, Paul Dunca, Vasile Ernu, Şerban Foarţă, Miron Ghiu, Vera Ion, Aurora Liiceanu, Mitoş Micleuşanu, Cristian Neagoe, Philip O\’Ceallaigh, Lia Perjovschi, Antoaneta Ralian, Costi Rogozanu, Adrian Schiop, Dan Sociu, Dan Stanciu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Jean Lorin Sterian, Vava Ştefănescu, Lucia T, Răzvan Ţupa, Elena Vlădăreanu.

Publicarea unei cărţi despre fumat în plin discurs al sănătăţii normativizate, în care Fumatul dăunează grav sănătăţii, Fumatul duce la impotenţă, Fumatul provoacă cancer pulmonar, care este letal etc., merge din capul locului în contratimp cu „pulsul vremii”. După ce a fost trimis în valuri, cerculeţe şi spirale pe toate canalele lumii „civilizate”, fumul iese din ce în ce mai greu şi mai rar în spaţiul public, fiind împins încet, dar sigur către periferii sau către sfera din ce în ce mai restrânsă a privatului. Timpul pentru literatura intoxicării a trecut şi el, deşi cantitatea de cerneală consumată în jurul fumatului a rămas relativ constantă. Dacă acum două sute de ani începeau poezia fumatului şi apologia „combustibililor” (de la nicotină, la opiu), la începutul secolului abia trecut pofta pentru fumat a fost cultivată în masă şi, potrivit istoricilor tutunului, doar religia consuma mai multă hârtie în diseminarea ei decât literatura construită în jurul fumatului şi-a subspeciilor lui. Încă o sută de ani mai târziu, şarpele îşi înghite coada şi toată literatura „oficială” a fumatului fie se medicalizează, fie se transformă în propagandă anti & derivatele ei, ghidurile de self-help în lupta cu „flagelul”.

Vă aşteptăm aşadar miercuri seară la Green Hours, unde vom despica împreună istoria fumului, aplicată pe plămânii personali.

Mai multe detalii despre Primul meu fum şi despre seria Prima dată, aflaţi de pe www.editura-art.ro.

După aproape trei ani de activitate, Editura ART s-a fixat în conştiinţa publicului prin cel puţin câteva colecţii: „Cărţi cardinale“, „Demonul teoriei“, „Dulapul îndrăgostit“, seria de autor J.M.G. Le Clézio, precum şi cărţi ilustrate. Nu facem recomandări speciale, lăsăm cititorilor noştri plăcerea şi dificultatea alegerii.

Leave your response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.


Gazduire Web by ETP