Home » Arta si Cultura

Tabara de creatie Vara pe ulita

5 July 2010 No Comment
Share

Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti are placerea de a va invita luni, 5 iulie, ora 10:00, la deschiderea celei de-a 18-a editii a Taberei de creatie Vara pe ulita.

Înregistrată ca brand la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, tabăra adună laolaltă an de an, sute de copii dornici să deprindă de la meşteri populari tainele modelării în lut, a împletiturilor, a încondeierii ouălor ori a picturii de icoane.

Anul acesta, tabăra de creatie, ajunsă la a 18-a ediţie – semn că reprezintă o alternativă din ce în ce mai agreată de petrecere a vacanţei mari în „satul” din inima Bucureştiului – îşi aşteaptă învăţăceii cu surprize de proporţii.

Ateliere, precum icoane pe sticlă, icoane pe lemn, prelucrarea artistică a lemnului, ţesutul la război, confecţionarea de măşti sau podoabe populare, ouăle încondeiate, desenul, pictura şi mai nou – atelierul de croit imagini , vor face din Muzeul Satului un loc de poveste, unde cei mici îşi vor putea manifesta din plin creativitatea, îşi vor putea descoperi noi pasiuni sau şi le vor putea cultiva pe cele deja existente.

Programul Taberei: de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00, cu pauză între orele 12.00 – 13.00, în timpul căreia copiii vor avea parte de divertisment din plin: teatru, cursuri de dans, face-painting, concursuri, baloane poznaşe, „Atelierul micului consumator”, „Să mâncam sănătos!”, jocuri distractive: întreceri cu role şi trotinete, badminton şi o mulţime de alte distracţii.

Poate va mai intereseaza


    Etichete: , , , ,

    Leave your response!

    Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

    Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

    You can use these tags:
    <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

    This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.


    Gazduire Web by ETP