Home » Auto

Premiere Mazda la Paris 2010

30 September 2010 No Comment
Share

Mazda prezintă la Salonul Auto de la Paris de anul acesta premiera europeană a versiunii facelift a actualei Mazda2, cu îmbunătăţiri menite să facă din câştigătoarea titlului de Maşina Anului în 2008 un model şi mai atrăgător. Atenţia la Paris va fi centrată şi pe a doua generaţie Mazda5, recent lansată şi pe actuala Mazda3, ambele modele cu versiuni optimizate de propulsoare diesel ce asigură reduceri ale consumului de combustibil, ale emisiilor de CO2 şi respectarea normelor Euro 5. Standul Mazda va oferi şi informaţii detaliate despre tehnologiile Mazda SKY pentru protecţia mediului ce vor fi implementate la nivel mondial în viitorul apropiat.

Mazda2 facelift – acum şi mai elegată şi mai confortabilă
Pentru o înfăţişare sportivă, alături de noua linie a gamei Mazda au fost introduse noi culori de exterior şi un design nou al jantelor. La interior, aspectul şi impresia calitativă au fost îmbunătăţite de noi ţesături şi culori pentru scaune în timp ce suspensiile şi caroseria au fost optimizate pentru un confort sporit în timpul condusului Toate motorizările sunt conforme cu normele Euro 5 inclusiv cea diesel, ce are nevoie doar de 4,2 litri de combustibil la 100 km şi eliberează doar 110 g/km de CO2 (combinat). Iar pentru şi mai mult confort în condus a fost introdusă şi o nouă cutie de transmie automată.

Mazda5 diesel – maşina de familie ideală: practică, spaţioasă şi cu un consum eficient
Linia de motorizări a noii Mazda5 este completată cu una de 1.6l tubo diesel 116CP ce oferă plăcerea de a conduce un cuplu maxim crescut alături de costuri scăzute de operare zilnică. Noua motorizare vine cu o cutie de transmie manuală în 6 trepte ce are nevoie cu 15% mai puţin combustibil la100 km şi produce cu 13% mai puţin CO2, faţă de motorul de 2.0l diesel pe care îl înlocuieşte. Cu această propulsie noua Mazda5 este un model cu adevărat potrivit pentru familie, modulabilă datorită sistemului de scaune rabatabile Karakuri, practică datorită spaţiului oferit de până la şapte persoane şi spaţioasă datorită uşilor culisante.

Mazda3 diesel – sportivă şi mai economică
La Paris va fi prezentată şi o nouă versiune a motorizării economice diesel de 1.6l şi 116CP pentru Mazda3, disponibilă acum cu transmisie manuală în 6 trepte şi cu un cuplu maxim cu 12% mai mare pentru o şi mai placută experienţă în condus. Cu un necesar de 4,4 litri de combustibil la 100 km şi producând 117g/km de CO2, aceasta versiune Mazda3 diesel reprezintă o propunere atrăgătoare pentru clienţii care caută un model compact, sportiv, dar şi economic.

Conceptul Mazda SKY – motoare de generaţie viitoare
Mazda Motor Corporation va face un pas important spre atingerea scopului de reducere a cosumului de combustibil şi de emisii CO2 cu 30% şi respectiv cu 23% până în 2015 o dată cu lansarea inovativului Mazda SKYTECH, în viitorul apropiat. Propulsoarele Mazda SKY-G* (benzină) şi Mazda SKY-D (diesel) vor reduce semnificativ consumul de combustibil în comparaţie cu actualele motoare Mazda, în timp ce vor produce mai multă putere fără a sacrifica plăcerea în condus. Mazda SKY-Drive* transmisia automată în şase trepte, cu totul nouă va reduce consumul de combustibil, în comparaţie cu actuala transmisie în 5 trepte, şi va oferi o experienţă în condus mai lină şi mai cursivă.

Evenimente asemanatoare


Etichete: , , , , , , , , , , ,

Leave your response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.


Gazduire Web by ETP