Home » Politica

Guvernul şi-a asumat cu scandal răspunderea pe Legea Educaţiei.

28 October 2010 No Comment
Share

Deşi Opoziţia a părăsit sala de plen, Puterea şi-a asumat răspunderea pe Legea Educaţiei. După ce premierul Emil Boc a prezentat Legea Educaţiei în plenul reunit al celor două Camere, deputatul PNL Eugen Nicolăescu a anunţat că liberalii intenţionează să depună încă o moţiune de cenzură.

În plenul Parlamentului, premierul Emil Boc a susţinut că Legea Educaţiei va schimba “din temelii” sistemul educaţional românesc. Primul-ministru a prezentat prevederile proiectului de lege şi modul în care actul normativ ar urma să contribuie la dezvoltarea şi modernizarea sistemului educaţional.

“Există criterii foarte clare prin care se acordă personalitatea juridică a unei şcoli. Această lege prevede o concentrare a resurselor, o reţea şcolară făcută foarte minuţios şi este vorba de o optimizare a reusurselor în tot ceea ce înseamnă reţeaua şcolară, dar mai există o prevedere cel puţin la fel de importantă în ceea ce priveşte universităţile. Un predecesor al meu, şi mă refer la domnul ministru Marga, spunea un lucru, pe care l-am spus de nenumărate ori public şi cu care sunt de acord: avem prea puţini studenţi şi prea multe universităţi”, a precizat, după şedinţa de Guvern, ministrul Educaţiei Daniel Funeriu.

Proiectul ordinii de zi a fost votat, astfel, de toţi parlamentarii prezenţi, cu o singură excepţie, un vot contra. La momentul votului, parlamentarii Opoziţiei părăsiseră deja sala. Opoziţia a decis să nu participe la şedinţa de asumare a răspunderii pe Legea Educaţiei întrucât legea nu ar întruni criteriile pentru asumare şi nu s-a respectat nici procedura la dezbatere din Parlament.

La şedinţă au fost prezenţi 338 de parlamentari, 132 fiind absenţi, informează Mediafax. Preşedinte de şedinţă a fost vicepreşedintele Camerei Ioan Oltean (PDL), secondat de vicepreşedintele Senatului Teodor Meleşcanu şi de secretarul Camerei Dumitru Pardău (PDL).

Poate va mai intereseaza


    Etichete: ,

    Leave your response!

    Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

    Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

    You can use these tags:
    <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

    This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.


    Gazduire Web by ETP