Home » Sport

CM 2010: Avancronica meciului Chile – Spania

24 June 2010 No Comment
Share

Spania are nevoie de o victorie vineri, în meciul cu Chile, pentru a fi sigură de calificarea în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud.
Dacă nu va câştiga, Spania riscă să plece acasă, având în vedere că Elveţia va întâlni în celălalt meci din Grupa H o echipă abordabilă, Honduras.

Chiar dacă a dominat categoric partidele jucate până acum, campioana europeană a reuşit doar o victorie, 2-0 cu Honduras, după un debut cu stângul (0-1 cu Elveţia). Chile are nevoie doar de un egal pentru a merge mai departe în calitate de câştigătoare a grupei. Trei echipe ar putea acumula câte 6 puncte (Chile, Spania şi Elveţia), caz în care departajarea se va face la golaveraj. Echipa clasată pe locul secund va avea un meci foarte dificil în optimile de finală, cu principala favorită a competiţiei, Brazilia.

Selecţionerul Marcelo Bielsa este adeptul unui fotbalul ofensiv şi acest lucru promite un meci interesant, cu atât mai mult cu cât ibericii au câştigat ultimul meci direct (amical), în 2008, cu scorul de 3-0. Sud-americanii nu au învins Spania în ultimele şapte meciuri, suferind şase eşecuri. O promisiune o reprezintă şi faptul că Spania şi Chile sunt echipele cu cele mai multe şuturi după primele două meciuri din faza grupelor. Ibericii au câştigat ultimul joc din grupă la ultimele lor şase Cupe Mondiale.

Del Bosque va începe probabil cu David Villa şi Fernando Torres în atac, chiar dacă atacantul lui Liverpool a irosit o serie de ocazii uriaşe în partida cu Honduras. Şi Iniesta îşi va face probabil reintrarea după ce a fost menajat cu Honduras.

La chilieni nu vor juca mijlocaşii Carlos Carmona şi Matias Fernandez, ambii suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene, motiv pentru care va fi titularizat Jorge Valdivia.

Meciul de pe stadionul ”Loftus Versfeld” din Tshwane/Pretoria (49.000 locuri) va fi cel cu numărul 300 pentru o echipă sud-americană la Cupa Mondială. Arbitrul meciului, programat de la ora 21,30, la fel ca şi întâlnirea Elveţia – Honduras, a fost desemnat mexicanul Marco Rodriguez.

Echipele probabile:

Chile: Claudio Bravo – Mauricio Isla, Gary Medel, Waldo Ponce, Gonzalo Jara – Arturo Vidal, Rodrigo Millar, Jorge Valdivia – Alexis Sanchez, Humberto Suazo, Juan Beausejour. Selecţioner: Marcelo Bielsa.

Spania: Iker Casillas – Sergio Ramos, Carles Puyol, Gerard Pique, Joan Capdevila – Sergio Busquets, Xabi Alonso, Xavi, Andres Iniesta – Fernando Torres, David Villa. Selecţioner: Vicente del Bosque.

AGERPRES (Mihai Ţenea)

Leave your response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.


Gazduire Web by ETP