Home » Sport

CM 2010: Paraguay – Japonia 5-3 la loviturile de departajare, în optimile de finală

29 June 2010 No Comment
Share

Paraguay a învins Japonia la loviturile de departajare, cu scorul de 5-3, după ce scorul a fost egal, 0-0, după 120 de minute, marţi, la Tshwane/Pretoria, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud.
Paraguay s-a calificat în premieră în sferturile de finală al Cupei Mondiale şi va înfrunta în această fază învingătoarea dintre Spania şi Portugalia.

Prima repriză nu a oferit un spectacol pe măsura aşteptărilor, chiar dacă paraguayenii aveau o posesie de 65% după prima jumătate de oră. Barrios a avut prima ocazie a meciului, în minutul 20, dar şutul său a fost respins de Kawashima. Matsui a irosit cea mai mare situaţie de gol, în min. 22, când a expediat mingea în bara transversală cu un şut de la circa 26 de metri. Până la pauză, fiecare formaţia a mai irosit câte o şansă, sud-americanii prin Santa Cruz (28 – şut pe lângă din numai 10 metri), iar niponii prin Honda (40).

Cele două formaţii au jucat modest şi după pauză, ocaziile de gol fiind şi ele mai puţine. Riveros a trimis mingea cu capul, fără probleme pentru Kawashima (59), iar Benitez a fost blocat de Nakazawa (56). Japonezii au avut o situaţie notabilă prin Tanaka (63). În prelungiri, sud-americanii au avut două faze de poartă, prin Barrios (95) şi Valdez (97), dar portarul nipon a fost atent de fiecare dată.

La loviturile de departajare, paraguayenii au transformat tot, iar japonezul Komano a ratat o lovitură şi sud-americanii merg mai departe.

În cele şase meciuri directe anterioare (cinci jucate în arhipelag), Japonia a câştigat o singură dată, în 2001 (2-0), paraguayenii au învins de două ori, iar trei partide s-au încheiat la egalitate.

Paraguay – Japonia 0-0, după prelungiri; 5-3 la loviturile de departajare

Au executat în ordine loviturile: Edgar Barreto 1-0 (gol), Yasuhito Endo 1-1 (gol), Lucas Barrios 2-1 (gol), Makoto Hasebe 2-2 (gol), Cristian Riveros 3-2 (gol), Yuichi Komano 3-2 (ratare – bară transversală), Nelson Haedo Valdez 4-2 (gol), Keisuke Honda 4-3 (gol), Oscar Cardozo 5-3 (gol)

Tshwane/Pretoria, stadion ”Loftus Versfeld”: 36.742 spectatori; 17 grade Celsius

CM 2010, optimi de finală

Au evoluat echipele:

PARAGUAY: 1. Justo Villar (căpitan) – 6. Carlos Bonet, 21. Antolin Alcaraz, 14. Paulo Da Silva, 3. Claudio Morel Rodriguez – 13. Enrique Vera, 16. Cristian Riveros, 20. Nestor Ortigoza (8. Edgar Barreto, 75) – 19. Lucas Barrios, 9. Roque Santa Cruz (7. Oscar Cardozo, 94), 10. Edgar Benitez (18. Nelson Haedo Valdez, 60). Selecţioner: Gerardo Martino.

Rezerve neutilizate: 22. Aldo Bobadilla, 12. Diego Barreto – 4. Denis Caniza, 5. Julio Cesar Caceres, 2. Dario Veron, 11. Jonathan Santana, 17. Aureliano Torres, 23. Rodolfo Gamarra.

JAPONIA: 21. Eiji Kawashima – 3. Yuichi Komano, 22. Yuji Nakazawa, 4. Marcus ”Túlio” Tanaka, 5. Yuto Nagatomo – 8. Daisuke Matsui (9. Shinji Okazaki, 65), 18. Keisuke Honda, 2. Yuki Abe (14. Kengo Nakamura, 81), 17. Makoto Hasebe (căpitan), 7. Yasuhito Endo – 16. Yoshito Okubo (11. Keiji Tamada, 105). Selecţioner: Takeshi Okada.

Rezerve neutilizate: 1. Seigo Narazaki, 23. Yoshikatsu Kawaguchi – 6. Atsuto Uchida, 13. Daiki Iwamasa, 19. Takayuki Morimoto, 10. Shunsuke Nakamura, 20. Junichi Inamoto, 15. Yasuyuki Konno, 12. Kisho Yano.

Arbitru: Frank De Bleeckere; arbitri asistenţi: Peter Hermans, Walter Vromans (toţi din Belgia); arbitru de rezervă: Peter O’Leary (Noua Zeelandă)

Cartonaşe galbene: Matsui (58), Nagatomo (72), Honda (90+3), Endo (113), Riveros (118).

AGERPRES (Mihai Ţenea)

Leave your response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.


Gazduire Web by ETP